top of page
Search
Writer's pictureAna-Maria Ciobanu

Daruri din tolba psihologului - prețioase si fragile, ca bucuria autentica de Crãciun

Updated: Jan 18, 2023



So this is Christmas …..suntem intr-o perioada frumoasa din an pe care eu personal o iubesc si ma straduiesc sa o traiesc din plin cu recunostiinta. De la prima fulguiala , mintea imi zboara departe in copilarie si ma cuprinde o emotie ca atunci cand primesti un premiu.



Ma straduiesc sa o traiesc din plin cu recunostinta nu sunt doar vorbe, implica multe respiratii profunde, ceaiuri calde, uleiuri esentiale inhalate si dialogul permanent cu mine in care imi spun ca in fiecare zi fac tot ceea ce pot si este necesar pentru mine.



Inainte de Craciun, sunt zile incarcate cu programari, sedinte , intalniri, sedinte cu parintii, cu colaboratorii, raportari pentru un proiect adresat unui grup vulnerabil ,...totul se petrece repede, repejor: acte, hartii ce trebuiau facute, neatentia care se strecoara odata cu oboseala, lipsa unei reale aprecieri a timpului si a capacitatii de a indeplini anumite lucruri, ,toate dau navala si fac ca toate sa fie atat de dificil de inteles, de rezolvat , de facut fata.


Trebuia sa fie bucurie acum, fulgi de nea, miros de portocala … si zic STOP , 3 minute pauza, ma opresc!!!…..si chiar asta fac, ma opresc.


M-am oprit ,trag aer adanc in piept si il scot pe gura si simt ca nu ajunge , mai trebuie si inca o data trag aer de imi simt narile lipite una de alta si expir profund si parca ma scurg odata cu aerul care iese din plamani, simt ca ma preling si eu.


Mai respir inca o data, deja o fac in ritmul corpului meu si simt cum imi vine sa casc si chiar casc …ce bine este , cineva a luat povara de pe umerii mei si a dus-o nu stiu unde si nici nu imi pasa. Simt ca m-am nascut acum cu respiratia asta si pot sa o iau de la capat cu lista mea de invitati pentru conferinta.


Suntem asemenea lui Mos Craciun inainte de marea sarbatoare, incarcati cu o tolba mare de lucruri care trebuiesc facute toate acum. Si daca tot am vorbit de mosul darnic, ne mai amintim ca avem o lista de cadouri ….cadouri pentru gradinita sau scoala, cadouri pentru doamne, cadouri la munca , “n” Secret Santa ….uff, despre ce perioada frumoasa din an vorbeam la inceput?


Daca este Craciunul, este vremea iertarii . Alege fericirea, mai putin dreptatea


A trecut cineva pe lista cadourilor pentru Craciun iertarea? Este unul dintre cadourile cele mai putin costisitoare din punct de vedere material insa oare ni-l permitem? Cautand mereu sa fim noi “primii care stim raspunsul corect” ne permitem foarte rar greseala personala sau greseala celorlati fata de noi. Te invit sa te gandesti ce stii despre iertare si cine te-a invatat sa o practici? Poate vreun parinte cand erai mic, poate o alta persoana care a jucat un rol important in viata ta sau insasi viata, prin experientele pe care ti le-a oferit, te-a invatat acest concept? Sau poate inca nu stii ce inseamna iertarea? Este in regula, suntem impreuna sa invatam.


Sa traiesti o tradare , o dezamagire , o pierdere sau o nereusita este un lucru dureros. Este o experienta care trebuie analizata cu sinceritate si responsabilitate. Dintr-un eveniment dramatic pot izvorî elemente capabile sa duca o relatie - fie ca este cea cu tine, cea de cuplu, cea dintre parinte-copil, la niveluri mai profunde, mai autentice.


Te invit sa simti acest proces al iertarii ca pe un proces de eliberare: sa iti imaginezi ca duci in spate sacul mosului dar nu plin de jucarii ci de emotii neplacute cum ar fi frustarea, ranchiuna, tristetea, ura, dezamagirea, neincrederea si ganduri apasatoare care iti fura bucuria de a trai.


Intreaba-te: la ce iti sunt folositoare?


Daca iti alimenteaza un sentiment incapatanat si gresit de dreptate, un “nu vreau sa uit niciodata jignirile, dezamagirile, refuzurile primite”, scoate-le repejor din sac. Stiu ca te simti indreptatit sa simti si sa gandesti asa. Hai sa ne amintim ca toti suntem oameni , vulnerabili si fragili , mai mult sau mai putin imperfecti - atunci cand cautam perfectiunea , nu suntem in stare sa iubim - nici pe noi , nici pe altii.


Ce ma impiedica sa iert?


Propriile mele rani, ca si cum iertarea imi anuleaza experientele mele dureroase - cum, durerea mea nu mai conteaza? Aaahaa, despre asta oare o fi vorba? Draga cititorule, experientele tale conteaza, ele te-au adus astazi aici. Prin procesul iertarii alegi constient sa crezi ca esti mai mult

decat acele experiente, pe care te invit sa le imbratisezi curajos si sa iti accepti vulnerabilitatea. Astfel iti oferi darul unei vieti libere si incarcate de sens.


Cuprinde-te cu bratele si spune-ti “imi pare rau “ - sunt cele mai vindecatoare cuvinte care pot fi rostite. Incepe sa faci asta cu tine si urmeaza sa o faci cu cei dragi.


Iertarea este o virtute care, odata cultivata in fiinta umana, mentine sanatatea trupului si a psihicului.


Alege sa pui la incoltit semintele acestei virtuti, in mintea si inima ta, in mintea si inima copilului tau, a partenerului, a celor din jur . Ofera-ti si ofera acest cadou !


Alege sa fii fericiti , mai mult decat sa ai dreptate!


Sa ne acceptam pe noi insine pentru a-i accepta pe ceilalati


Munca de acceptare de sine este mult mai dificila decat ar parea la prima vedere. Orgoliul, teama de a nu fi iubiti, convingerea ca “nu valoram cine stie ce daca facem sau nu facem.….”, au radacini mult prea adanci in noi.


Cand ti-ai multumit ultima oara pentru reusita de a face fata unei zile incarcate de munca? Te trezesti vreodata cu gandul multumitor ca ai deschis ochii, ca existi si ca ai sansa de a face astazi ceea ce nu ai reusit in alte zile, ca poti sa strangi in brate un om drag tie…


Unii dintre noi, din pacate, au ramas fara “astazi”, fara privilegiul de a imbratisa pe cineva iubit.


Vreau sa te intrebi,draga cititorule, ti-ai acceptat vreodata limitele, ritmul tau, ranile tale, vulnerabilitatea, ceea ce esti in natura ta umana si pe ceilalti pentru ceea ce sunt?


Ai acceptat vreodata sa nu fii cel mai bun ci pur si simplu sa fii mai bun?


Trage aer adanc in piept si repeta : Ma iert , ma accept , mai iubesc!


Te invit ca, atunci cand un gand critic asupra ta sau a unei alte persoane vine tiptil, tiptil in mintea ta, sa ii spui: Te iubesc .


Sa ne conectam de la mic la mare


Prezenta conteaza mai putin, calitatea prezentei este ceea ce conteaza!


Dialogul uman este inexistent atunci cand ne lipseste empatia. Empatia este capacitatea de a te lasa implicat in universul emotional al celuilalt si de a-l lua in consideratie. Haide sa exersam, intreaba-te daca stii sa suferi (fara a intelege ca trebuie sa suferi la fel) cu cine sufera si daca stii sa te bucuri cu cine se bucura?


Stii cum sa participi la experientele celuilalt, ascultandu-i motivatiile dupa ce le-am redus la tacere pe ale noastre? Fa liniste la tine in minte si creeaza spatiu pentru parintele din fata ta, pentru copilul care te priveste cu ochii lui mari si intrebatori, pentru partenerul tau , pentru sora sau fratele care asteapta sa il asculti. Sa ii poti intelege nu inseamna sa le aprobi deciziile, sa le impartasesti ideile ci sa iti dai seama ca in sistemul lor mental toate au sensul si legitimitatea lor.


Draga cititorule, vine Craciunul si avem atatea de facut ! Opreste-te te rog un moment, pune stop asa cum am facut si eu si asculta ce se petrece in jurulul tau. Observa si vezi daca iti place, daca iti este de folos.


Unde simti ca esti tu in raport cu oamenii dragi tie? Sunt aproape dar simti ca si cum ar fi la mii de km indepartare?


Atunci, te rog asculta-i, asta inseamna ca iti doresti sa ii intelegi . Cuvintele exprima partial, niciodata in mod perfect ceea ce gandeste sau simte o persoana. Dincolo de cuvinte, exista mereu in minte sau in suflet un rest care nu are de-a face cu bogatia vocabularului pe care il posedam si nici cu iscusinta cu care manevram limba. Ideile si sentimentele se identifica cu viata care nu este explicata in nici un dictionar . Acest “rest” intraductibil necesita ascultarea ca dorinta de a intelege.


Stii ce mai poti face?


Dincolo de a-ti dori sa intelegi in procesul de ascultare, centreaza comunicarea asupra lui “tu”. Este un mod de a-i spune celui ce vorbeste ca este recunoscut ca fiind protagonistul intalnirii . “Tu esti cel mai important acum pentru mine, face sens pentru mine sa te aud vorbind, sa aflu ceea ce iti doresti sa imi comunici. “


A centra comunicarea asupra lui TU este maniera in care eu imi impun tacerea pentru ca TU sa poti vorbi despre tine. Acum suntem conectati.


Sa invatam a oferi cadouri cu sens …..


Ai avut vreodata 5 minute magice in care sa te simti impulsionat sa fii mai bun si sa daruiesti ceva ?


Daca tot alergam dupa cadouri, sa alergam cu sens. Cauta cadourile cu sens pentru cei carora le oferi, mai putin pentru tine. Cauta sa fii de folos si nu doar sa impresionezi. Si sunt convinsa ca este un pic mai clar cum gasesti acest sens, dupa ce ai reusit sa te conectezi cu oamenii pentru care te pregatesti acum sa alergi dupa cadouri.


Te-ai intrebat daca stii sa oferi? A oferi inseamna a-ti arata gratuitatea inimii tale, generozitatea, disponibilitatea. Sa oferi presupune sa iti imaginezi mai intai ce ti-ai dori tu sa primesti.


Fericirea este alcatuita din lucruri mici. Avem o puzderie de cazuri sub ochii nostri, insa reusim sa invatam prea putin din ele. O multime de oameni au foarte mult si nu sunt fericiti. O multime de oameni au foarte putin si sunt fericiti.


Cauta sensul, draga cititorule, prin intrebarea “la ce serveste lucrul acesta?” si apoi mergi la cumparaturi.


Libertatea de a crede , de a spera , de a iubi


Toate conceptele pe care le-am descris mai sus sunt “la liber “si cu toate acestea nu se inghesuie prea multa lume sa le detina.


Lumea noastra cauta libertatea , si o cauta in acumulare de bunuri si de putere .


Este la liber si in alegerea ta sa crezi …….depinde de tine in ce si in cine?


Este liber si in alegerea ta sa speri………..depinde de tine la ce si pentru ce?


Este liber si in alegerea ta sa iubesti …….depinde de tine pe cine si pentru ce?


Tu te simti liber ? Simti ca iti permiti libertatea de a fi aici cu tine, conectat la un dialog ?


Craciunul este in pragul casei tale, depinde de tine cum il primesti:


  • Obosit si impovarat de resentimente, esecuri, neimpliniri insa cosmetizat si imbracat cu cele mai stralucitoare haine de la mall, frustrat ca ai gasit prea putine prin magazine din lucrurile propuse sa le achizitionezi sau conectat cu oamenii de pret ai sufletului tau?

  • Neimpacat cu tine sau bucuros ca existi si ai oportunitatea sa fii si sa dai sens vietii tale?


Esti liber sa alegi din toate acestea.


In incheiere, te rog sa nu uiti pana data viitoare ca tu esti creatorul propriei tale vieti….stiu ca ai mai auzit asta , ai mai citit mesajul acesta, si eu il intalnesc in ultima perioada destul de des. Nu au facut aceasta descoperire psihologii, psihoterapeutii sau alti “arhitecti “.


Este un privilegiu pe care Divinitatea, Universul ni l-a dat noua tuturor: ne- a dat aceasta liberate de a alege ceea ce ne serveste pentru binele nostru superior.


Ma intreb cum stiu eu sa folosesc mai bine aceasta libertate. Tu te intrebi acelasi lucru?


Insotiti de versurile colindelor, de mirosul de brad, intr-un anotimp in care totul este inghetat, sarbatorim peste putin timp nasterea, viata. So, this is Chrismas…



0 comments

Comments


bottom of page