Extemporal la …părinție?

Fara sa va speriati si sa fugiti, va rog mult! Parafrazez, bineinteles, numele unui celebru film din 1987, Extemporal la dirigenție, poate vi-l amintiti? Bineinteles, nu am avut niciodata un extemporal la dirigentie, cum probabil nici copii din zilele acestea nu au. Extemporalele erau, si sunt in continuare, rezervate materiilor serioase si utile, ca matematica, limba româna, fizica, biologia, etc, nu pentru dirigenție sau părinție, chestiuni simple la care ne pricepem cu totii.

Pentru ca ti s-a spus ca este firesc si normal sa fii parinte, ca asta facem de cand este lumea si pământul…facem copii si suntem parinti; nimic mai usor si nimic mai frumos; oare nu si nimic mai greu?

Pentru ca da, ai venit pe lume prin intermediul părinților tai, prin care ai primit darul vieții și care, la rândul lor, au primit viața de la bunicii tai și așa mai departe. Esti interconectat cu cei care au fost înaintea ta și acest lucru presupune faptul că ai preluat comportamentele, credintele, obiceiurile, trairile strămoșilor tai.

Epigenetica ne spune ca că noi moștenim gene care au fost modificate în urma traumelor trăite de strămoșii noștri. Prin aceste modificări epigenetice devenim capabili, la nivel biologic, să facem față traumelor pe care le-au trăit părinții sau strămoșii noştri.

Cu alte cuvinte, da, moștenim trauma, dar, odată cu ea, moștenim și „manualul de instrucțiuni” cu care putem supraviețui și ulterior să ne vindecăm.

Sa fii parinte este usor atunci cand stii in primul rand cine esti tu ca om, cand te eliberezi de niste “sarcini” care nu iti apartin si de cele mai multe ori nu stii de existenta lor.

Intrebarea este: te-a invatat cineva cum sa fii? Ai avut vreun obiect predat la scoala care sa te ajute in sensul acesta ?

Ai avut un extemporal la sa fii tu?

Un extemporal care sa se lase cu multe imbratisari, bocete cu strigaturi carora sa le dai drumul cand esti acasa singur, insotite de durere sfasietoare ...toate sunt necesare pentru a face loc tie, celui care esti cu adevarat ….si atunci vorbim despre a fi tu si cum sa fii si parintele copilului tau, fara sa mai joci rolul parintelui pe care l-ai avut in copilaria ta…

Atunci te eliberezi de frica, de sentimentul de vinovatie si capeti puterea sa fii parintele potrivit pentru copilul tau.

Asta imi doresc eu pentru tine. Imi doresc sa constientizezi cine esti, cine esti acum cand citesti aceste randuri. Procesul poate incepe chiar acum, cu mici exercitii de constientizare. Sunt exercitii de autocunoastere pe care ti le ofer ca instrumente de explorare interioara , atunci cand esti tu cu tine, pe canapeaua ta si te intrebi : ce fac eu? Ce stiu despre mine? Oare fac bine ? Procedez corect ?

Scoateti o foaie de hartie!

Ca pentru extemporal - unul foarte important. Mai adauga si ceva de scris si chiar niste creioane colorate (daca nu ai, nu e o scuza, imprumuta de la copii, sigur au ei).

Te invit sa iti adresezi intrebarea:

Cine esti tu cand citesti aceste randuri?

Scrie pe foaia de hartie toate raspunsurile care iti vin in minte.

Trage aer adanc in piept si expira cu toata fiinta ta.

Repeta in gand, cu ochii inchisi

cine sunt eu ?

..poate sunt o femeie, un barbat, o emotie , o traire, un om, un cercetator…

Scrie raspunsurile care se astern in mintea ta la aceasta intrebare…Hmmm, stiu, este un pic dificil, chiar incomod insa te invit sa fii curios si sa dai curs acestei invitatii…cand epuizezi toate raspunsurile, priveste ce ai scris cu atentie si vezi cu ce raspunsuri rezonezi, care dintre ele crezi ca te reprezinta.

Cufarul secret

Ai venit si tu ca si mine pe aceasta lume cu o zestre emotionala , un “cufar secret” si este de inteles ca il tii bine depozitat pentru ca fiecare om are dreptul de a se proteja.

Nu stiai asta, asa este ? Nu stiai ca porti cu tine un cufar secret si oarecum invizibil?

Te rog sa fii curios si sa-l desenezi…acum , cu ochii inchisi , te invit pret de cateva secunde sa vezi ce imagine iti vine in minte si apoi pune imaginea pe hartie .

Ia vezi ce este in cufarul tau? Deschide-l te rog.

Sunt lucruri care iti sunt de folos , lucruri pe care nu le mai doresti dar iti este greu sa te desparti de ele sau poate teama pentru ca nu stii cu ce ai sa ramai pe urma…?

Stai un pic cu tine si observa ce iti vine sa scoti din cufar ?

Cum este pentru tine cand faci asta?

Si ce ai lasat acolo?

Mare sau mic?

Buna crestere a copilului tau vine natural atunci cand tu, draga parinte esti cu adevarat “mare” si copiii tai sunt cu adevarat mici. Ai sa te intrebi cum vine asta?

Da, da, scrie te rog pe una din foi, intreaba-te daca te simti cu adevarat mare sau mic.

Observa te rog ce trezeste in tine intrebarea aceasta.

Atunci cand puterea propriului exemplu devine calea pe care copilul tau va pasi ca sa se dezvolte armonios, atunci cand consecventa iti va fi prietena de nelipsit, cand tu ai sa te manifesti ferm si ai sa ii dai de inteles copilului tu ca nu te poate juca pe degete dupa bunul lui plac, atunci copilul tau poate dezvolta maturitatea psihica.

Si spun lucrul acesta ca sa te incurajez sa te apleci mai mult asupra a cine este necesar sa fii pentru copilul tau mai mult decat asupra a ceea ce trebuie sa faci. Lasa vina si teama deoparte,accepta ca nu ai invatat in nici o scoala pe care ai facut-o cum sa devii parinte si ca ai facut mereu tot ceea ce ai stiut mai bine sa faci….restul, invatam cu totii acum si impreuna.

Fa-ti o cana de ceai si uita de timp….uita-te la foaia pe care te intrebai daca esti cu adevarat mare sau mic.

Scrie te rog raspunsul pe o foaie si priveste-l indelung. Fii atent la ce simti atunci cand privesti la raspunsul tau.Citeste-l cu voce tare si fii atent la ce emotii starnesc in tine cuvintele: frica de necunoscut, de esec, rusine, neputinta…

Draga cititorule ,ma gandesc ca inainte de toate esti un om care simte si de multe ori nu stie ce sa faca cu ceea ce simte, ca te simti coplesit de atatea emotii si poate nu te-a invatat nimeni cum sa le faci fata.

Te-ai vazut deodata om mare care trebuie sa faca, sa aiba mai mult decat sa fie. Un om mare care nu stie cum sa aiba o relatie emotionala puternica si adanca cu el si cu cei dragi lui. Ai vrea sa stii cum?

daa, daca as avea timp pentru toate astea…ce bine ar fi, nu? te gandesti.

Eu ma gandesc la tine si imi vine usor sa zambesc pentru ca, la inceput, nu va fi bine deloc: prima ta intalnirea autentica cu tine insuti este coplesitoare si dificil de purtat. Intalnirea ta cu tine insa este una necesara, vitala as putea spune, pentru a intelege cu puterea creierului emotional cine esti tu si ce transmiti mai departe minunii din viata ta, copilul.

Cat despre a avea timp, cand te simti pregatit, te astept aici cu noi articole sa vedem si ce facem cu timpul, cum il folosim mai potrivit, cine are nevoie sa creasca mare si pentru cine este important sa muncim mai mult ca sa ne fie noua si copiilor nostri bine.